Interviu din seria Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă

Ana Clara Grecu, învățător la Liceul Tehnologic Carol I, Valea Doftanei și Ambasador Îndreptar Digital, ne-a împărtășit experiența din ultimele două săptămâni alături de cei 21 de elevi minunați, cu avantaje, cu învățare, dar și cu mult dor unii de alții.

Cum a fost să faceți trecerea de la catedră (și poate uneori online) la lecții exclusiv online? Cum au reacționat elevii (ce le place și ce nu)?

Deși am lucrat cu copiii mei destul de mult digital în ultimii doi ani, nu pot spune că a fost simplu să trecem la lecțiile exclusiv online. Primele zile a trebuit să găsim o formulă prin care să ne întâlnim cu toții, ca în sala de clasă. Unii nu aveau spațiu să descarce aplicația Zoom, așa că, pentru ei foloseam Duo și țineam telefonul lângă laptop, ca să fim împreună.

Copiilor le-a plăcut ideea de a ne vedea virtual încă din primul moment, din zi în zi fiind tot mai mulți conectați la ora stabilită. De la începutul acestei săptămâni, suntem 20 zilnic. Avem un singur coleg care nu are internet și pentru care căutăm soluții.

Deși sunt mereu nerăbdători să ne întâlnim, totuși le e dor de interacțiunea directă, de pauzele împreună, de îmbrățișările de grup, de orele făcute afară. Le e dor de ”familia de la școală”, pentru că asta ajunsesem să fim după aproape patru ani petrecuți împreună.

Ce le place cel mai mult la orele online? Faptul că Doamna are butonul Mute și că poate face cu el liniște deplină când explică ceva sau când un coleg răspunde la o întrebare.

Ce v-a motivat să continuați lecțiile la distanță?

Motivația cea mai puternică, poate singura care contează, sunt elevii mei.

Noi, oricum, eram mereu conectați și vorbeam și în afara orelor de curs pe grupul de WhatsApp al clasei, ceream lămuriri, postam comentarii, fotografii din locurile pe care le vizitam, invitații la spectacole, zile de naștere sau felicitam colegii pentru diverse reușite. Așa că trecerea la orele digitale a urmat, oarecum, firesc. În afară de asta, am privit-o ca pe o oportunitate de a vedea ce funcționează și ce nu în învățarea la distanță.

Ce resurse / instrumente ați folosit și în funcție de ce le-ați ales?

După ce am încercat mai multe aplicații, am decis să folosesc Zoom. Pentru mine a fost important ca elevii mei să se poată conecta toți în același timp, să pot partaja materiale cu ei, să existe posibilitatea de a lucra interactiv, să fie ușor de instalat și de folosit și să fie gratuit.

În activitățile desfășurate aici am putut introduce, până acum, materialele oferite de Twinkl, Îndreptar Digital, Kahoot, dar opțiunile sunt aproape nelimitate, atâta timp cât se permite partajarea oricărui conținut, de ambele părți.

Ce anume din experiența de până acum v-a ajutat în această perioadă (la nivel de pregătire, dar și de motivație)?

Cursurile pe care le-am făcut în ultimii 2-3 ani mi-au fost de un real folos în această situație cu totul neașteptată. Mă refer aici la cursurile de la Îndreptar Digital, Predau Viitor (Scratch), Robo Hub sau Esero. Motivația a fost, bineînțeles, legată de abilitățile digitale ale copiilor. De câte ori am implicat în lecțiile mele tehnologia, s-a dovedit că elevii mei învățau mai ușor, se sprijineau unii pe ceilalți, învățau să împartă (sarcini, telefoane, laude), erau mult mai motivați. Telefonul devenea încet, dar sigur, un instrument de lucru și nu un obiect care să ne distragă atenția.

Ce v-a ajutat acum și ce provocări / probleme au apărut?

De mare ajutor mi-au fost și îmi sunt comunitățile care s-au format în mediul digital, în momentul în care școlile au fost închise. Fie că e vorba de ONG-uri, diferite site-uri educative, pagini de Facebook – toată lumea care a vrut cu adevărat să ajute s-a grupat și a venit cu oferte, reduceri, gratuități, idei, bune practici, materiale. Pentru mine a fost emoționant și mi-a dat energie pozitivă să știu că nu suntem singuri!

Probleme sigur au fost. Probabil vor mai fi. Dar eu le văd ca pe o nouă provocare. Cea mai arzătoare este să-l aducem în clasa virtuală și pe colegul nostru care încă nu are resurse pentru a se conecta.

Cum arată o zi de școală zilele acestea (ore, pauze, momente de relaxare)? Care este salutul de dimineață? ?

Începem cele două sesiuni cu impresii, povestiri scurte despre ziua precedentă. Urmează apoi o sesiune în care folosim materialele pregătite sau manualul virtual. La Limba română, de exemplu, recapitulăm părțile de vorbire folosind fișele de pe Twinkl. Ieri am jucat Kahoot!. Analizăm împreună, formulăm propoziții, subliniem. Când sesiunea expiră, luăm o pauză de 10 minute. Pauză, vorba vine! Continuăm să vorbim pe WhatsApp tot ce nu am avut timp în sesiunea de pe Zoom. Apoi, încep să apară mesaje: Mai sunt 3 minute. Mai e un minut! Doamna, când trimiteți linkul?

Într-o zi m-au rugat să ne mai vedem o sesiune, că nu a fost suficient. Au propus să pictăm împreună, astfel că, la ora 20.00, cu un ceai în cană, ne-am așezat cu toții la masă, desenând, pictând sau pur și simplu stând de vorbă. A fost minunat! Și am promis să facem și o petrecere în pijamale de Paște!

       

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, 3 avantaje ale predării online? Dar 3 dezavantaje sau lucruri care vă lipsesc?

Avantajele predării utilizând instrumente digitale sunt multe, dar în această situație în care totul este lăsat la latitudinea fiecărui profesor, în care nu există o politică clară, reguli clare, o platformă națională, când există, din păcate, profesori care nu au competențe digitale sau copii care nu au văzut un calculator, mi-este foarte greu să găsesc un avantaj real.

În cazul meu, concret, un avantaj îl prezintă faptul că, după această perioadă, când ne vom întoarce la școală, voi putea să consolidez ce am lucrat online și nu va trebui să reiau de unde am rămas înainte de coronavirus. Apoi, mi se pare important să ne vedem, să comunicăm chiar și așa, virtual, mi se pare esențial ca tot ce am clădit împreună la nivelul relațiilor, să nu dispară sau să se șteargă în absență.

Ca dezavantaje, lipsa interacțiunii directe. Suferim și eu și ei din această cauză.

În acest proces, cum ați comunicat părinților pentru a primi sprijinul lor și cum li s-a părut propunerea de a muta lecțiile, pe cât posibil, în online?

Părinții elevilor mei erau deja obișnuiți cu activități pe care le desfășuram online. E adevărat că erau puțin diferite. Totuși, m-au sprijinit întotdeauna și au fost mereu alături de mine și de copii. Sunt cei mai minunați părinți pe care mi i-aș putea dori ca învățătoare!

Când am hotărât să mutăm lecțiile online, le-am trimis un mesaj prin care le-am spus că mi-aș dori să mă întâlnesc cu copiii și să lucrăm împreună pe Zoom. Le-am transmis ora și ziua în care vom începe. A doua zi, ecranul s-a umplut de fețele zâmbitoare ale elevilor mei!

Cum țineți legătura cu cei care nu au acces la tehnologie? (dacă este cazul)

Din păcate, avem un coleg care nu ne este alături și asta nu pentru că nu și-ar dori. Vreo două zile a venit în casa unui coleg și au participat împreună la sesiuni. Totuși, este destul de periculos să facem asta în condițiile apariției acestui virus, așa că înțeleg de ce nu a mai venit de atunci. Temele și materialele pe care le lucrăm sunt postate apoi în grupul clasei, dar nici aici nu este prezent mereu. M-am gândit foarte mult ce să fac pentru el și soluția a apărut de la Narada (un proiect care sprijină inițiativele profesorilor) care ne-a contactat și ne-a întrebat de ce anume avem nevoie pentru a continua orele online. De o tabletă pentru elevul meu, am spus.

Ce vă propuneți să faceți în următoarea perioadă?

Să merg înainte. Să caut noi soluții, să învăț cum să-i ajut mai bine pe copiii mei, dar mai ales să le fiu alături. Au nevoie, în acest mare necunoscut în care cu toții suntem, de stabilitate, de un zâmbet încurajator, de îndrumare, au nevoie să știe că ne pasă, că e firesc să ne temem, că ”departe” nu înseamnă și despărțiți și că, dacă vrei să înveți, e suficient un click. Sau un telefon, un mesaj pe grup, orice.

Dacă ați avut vreun moment amuzant, distractiv, vreun proiect inedit pe care vreți să îl împărtășiți.

Într-o zi, una dintre fetițe m-a întrebat dacă putem să ne filmăm camerele și să le arătăm colegilor. Am spus, sigur, cine își dorește, da. Am început chiar eu, fiindcă eram cu telefonul în mână, încă nu descoperisem Zoom pe laptop. Le-am arătat lucrurile de suflet din casa mea, apoi WhatsApp-ul s-a umplut de filmulețe cu camerele lor! Într-un fel, a fost ca și cum i-am fi vizitat!

Ce m-a marcat pe mine cel mai tare în aceste două săptămâni a fost seara noastră de ceai. Am întrebat copiii ce le lipsește cel mai mult de la școală și, toți cei care au răspuns, fără excepție, simțeau aceeași pierdere: comuniunea cu colegii, întâlnirea cu clasa. Una dintre fetele mele, în timp ce vorbeam și desenam, a lucrat fără oprire. La final, desenul ei ne înfățișa pe noi, pe ecran. Era absolut minunat, dar un coleg i-a reproșat: Ai făcut-o cam bătrână pe Doamna!

Astăzi, în urma unui curs pe care l-am făcut pe platforma eTwinning, am învățat să fac  o marble machines și le-am prezentat-o pe grupul nostru de WhatsApp cu provocarea de a face și ei una. Toate aceste proiecte vor fi urcate apoi într-un Padlet. Abia aștept să văd cum vor ieși!

Probabil petreceți foarte mult timp online pentru a vă planifica lecțiile și a căuta resurse. Cum aveți grijă să aveți și timp liber pentru dumneavoastră?

E adevărat, mă simt mult mai obosită acum decât eram la școală. Acolo întâlneam colegii, ne povesteam problemele din clasă, temerile, speranțele, făceam planuri, pregăteam concursuri. Acum îmi petrec timpul mai mult pe calculator, făcând probe, căutând resurse, învățând ceva nou, ajutând colegi care au nevoie de o probă pe Zoom sau de un ghid. Dar așa sunt toți Ambasadorii, nu-i așa? Am o bibliotecă plină cu cărți pe care îmi doresc de multă vreme să le citesc. Și fac ordine în casă, în dulapuri. Mă ajută să îmi pun ordine în gânduri. La asta, adaug cafeaua de dimineață, în vârful patului, cu copiii mei personali. 🙂

Un gând pentru învățători și profesori.

Dragii mei colegi, cred că cel mai important este să ne pese. Să fim acolo. Să fim conectați. Să știe că nu i-am abandonat. Poate e bine ce facem acum, poate nu e. Poate este o oportunitate sau poate e un pas spre însingurare. Nu știu. Probabil nimeni nu știe cu adevărat. Nu știm dacă și cum ne va afecta pe toți această perioadă. Nici măcar nu știm cât va dura, când vom putea să intrăm din nou în clasă și să-i cuprindem pe toți cu o singură privire, să le atingem sufletul fără să spunem măcar o vorbă. Tot ce știu e ceea ce Rita Pierson a spus odată: ”Fiecare copil are nevoie de un campion!” Eu aleg să fiu acel campion și sper din suflet să fiu acel campion pentru clasa mea!