/ NOUTĂȚI / Ambasadori, Interviu

Sala de-acasă a învățătoarei Carmen Stanciu

Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă

Carmen Stanciu, învățător la Școala Gimnazială Învățător Radu Ion, Vadu Părului, Prahova, și ambasador Îndreptar Digital, ne aduce experiența și provocările din clasa online alături de elevii săi de clasa a 4-a.

Cum a fost să faceți trecerea de la catedră (și poate uneori online) la lecții exclusiv online? Cum au reacționat elevii (ce le place și ce nu)?

Încă din luna decembrie 2019 i-am inițiat pe copii în Google Classroom, cu un cont personal de Google. Am clasa a IV-a anul acesta și pentru că erau familiarizați cu diverse instrumente digitale din clasele anterioare, m-am gândit ca n-ar fi rău să le arăt și un alt mod de învățare…. Așa că, odată ce ne-am deconectat de la școala “fizică”, ne-am putut conecta imediat la cea virtuală. Chiar din prima zi de întrerupere a cursurilor le-am dat copiilor sarcini de lucru. M-am gândit că trebuie să verific cât și cum au înțeles ce lucrasem cu o zi înainte la matematică, i-am rugat să pună o poză din caiet cu ce au lucrat. Pentru română să argumenteze că textul studiat este text narativ, luându-și o „foaie” din Google Docs sau notițele telefonului (exersasem lucrul acesta în clasa), iar la geografie, să rezolve un chestionar în Google Forms.

I-am anuntat pe grupul de Whatsapp al clasei (cu elevii, doar) că le-am pus lecții pe Classroom. Au fost totuși surprinși că așa de repede începem… unii nu-și mai aminteau toți pașii, alții nu știau cum să pună pozele… S-au sprijinit unii pe alții și au reușit. Nu toți și nu din prima zi. De altfel le-am și spus că le las timp de rezolvare 2 zile. Și pentru că nu toți copiii din clasă sunt pe grupul clasei de Whatsapp, am mai sunat și eu 2-3 părinți.

La început, înainte de vacanță, nu pot spune că am avut succes, în clasa virtuală intrau cam 6-7-11 copii maximum, din 17, motivele fiind diverse, de la lipsa unei conexiuni la internet, până la …. nu suntem în vacanță?!

Ce v-a motivat să continuați lecțiile la distanță?

Curiozitatea de a vedea cum se pot face lecțiile și în acest mod, de a vedea reacțiile copiilor la o astfel de abordare care, trebuie să recunosc că nu au fost foarte prompte și am înțeles că nu toți rezonează la o astfel de învățare, indiferent de accesul la internet. Sunt copii care trimit sarcina de lucru și în 5 minute după ce am pus-o pe clasă, iar alții după 2 zile… tocmai de aceea nu le-am pus un termen limită.

Ce resurse / instrumente ați folosit și în funcție de ce le-ați ales?

Folosim Google Forms, Kahoot, Wordwall pentru consolidare. Vom mai exersa și cu Zoom.

Ce anume din experiența de până acum v-a ajutat în această perioadă (la nivel de pregătire, dar și de motivație)?

Noi am lucrat încă din clasa I cu instrumente web 2.0 diverse, sprijiniți fiind enorm de îndrumările din programul Îndreptar Digital. Copiii au folosit de-a lungul acestor ani instrumente precum WordArt, Canva, Google Docs, ChatterPix, StopMotion, Kahoot!, Google Forms sau Learning Apps. Cred că experiența acestor ani ne/îi  poate ajuta în activitățile online… daca există voință și motivație.

În clasa virtuală creată am adaugat și ceilalți profesori de la clasă: engleza și religie. Probabil că acest lucru i-a ajutat pe colegii mei să înțeleagă cum pot ajunge la elevi și astfel au fost create și clase virtuale la gimnaziu pentru elevii din școala mea, create de colega de engleză.

Ce v-a ajutat și ce provocări / probleme au apărut?

Consider că faptul că elevii au fost obișnuiți să lucreze și cu astfel de instrumente ne poate ajuta în a transfera învățarea în mediul online, însă nu pot spune că este o alternativă pentru toți (copii, profesori, părinți), pentru că eu simt, chiar de la distanță,  o anume reticenta. Și apoi nu toți se pot conecta, nu au mijloacele, deprinderile, abilitățile necesare…

Cum arată o zi de școală zilele acestea (ore, pauze, momente de relaxare)? Care este salutul de dimineață? ?

De obicei ne salutăm pe Whatsapp. Pentru moment, înainte de vacanță, am ales să nu pun zilnic teme pe Classroom, tocmai pentru a nu simți o anume presiune.

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, 3 avantaje ale predării online? Dar 3 dezavantaje sau lucruri care vă lipsesc?

Pentru perioada imediată după suspendarea cursurilor nu am făcut predare online, nu cred că stăpânesc atât de bine acest proces. Am consolidat ceea ce am predat până la acest moment. Este o modalitate de a exersa instrumentele pe care le-am învățat: jocuri online, chestionare, care sunt preferatele elevilor mei.

În acest proces, cum ați comunicat părinților pentru a primi sprijinul lor și cum li s-a părut propunerea de a muta lecțiile, pe cât posibil, în online?

Cu părinții am comunicat telefonic, nu de multe ori, și doar pentru a-i întreba daca au acces copiii la internet, telefon / laptop și uneori pentru a le cere să urmărească dacă lucrează ce le-am propus. Am simțit încă de la început o anume reticență în folosirea tehnologiei la clasă la unii dintre părinți, așa că în acestă perioadă grea nu am vrut să insist și mai mult.

Cum țineți legătura cu cei care nu au acces la tehnologie? (dacă este cazul)

Din păcate destul de greu, doar telefonic. Și aceștia sunt copiii care aveau nevoie și de mai mult sprijin.

Ce vă propuneți să faceți în următoarea perioadă?

Vreau să învăț să folosesc corect și alt instrumente, voi începe cu explorarea platformei Zoom.

Dacă ați avut vreun moment amuzant, distractiv, vreun proiect inedit pe care vreți să îl împărtășiți.

Le-am transmis pentru AVAP un mic video pentru realizarea unei picturi și, spre deosebire de alte sarcini, a prins foarte bine, adică au fost încărcate temele foarte repede, ceea ce mi-a confirmat că iubesc aceste activități foarte mult. Mi-au transmis chiar poze cu masa lor de lucru. ?

Probabil petreceți foarte mult timp online pentru a vă planifica lecțiile și a căuta resurse. Cum aveți grijă să aveți și timp liber pentru dumneavoastră?

Nu prea am timp liber, încerc.

Un gând pentru învățători și profesori.

Cu răbdare, perseverență și speranță….Totul va fi bine!

Alte articole

Sala de-acasă a învățătoarei Alina Buduleanu

Interviu din seria Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă Alina Buduleanu, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 29, Galați și Ambasador Îndreptar Digital, ne-a

Sala de-acasă a învățătoarei Mihaela Govor

Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă Mihaela Govor, învățătoare la Școala Gimnazială Antonie Vodă, Popești, Prahova și ambasador Îndreptar Digital, ne aduce experiența