Îndreptar Digital în 2017: 291 învățători

În toamna lui 2017 am cunoscut 291 de învățători în cadrul atelierelor Îndreptar Digital. Am petrecut două zile pline împreună, cu fiecare dintre ei, înțelegând cum poate tehnologia digitală să fie mijloc de învățare pentru elevi și exersând aplicații pentru telefonul mobil sau tabletă. Am gândit peste 80 de exerciții împreună, dând un sens educațional telefonului mobil. Județele în care am organizat atelierele sunt Tulcea, Călărași, Prahova, Dâmbovița, Olt, Ialomița, Craiova și Argeș.

Atelierele vor fi reluate în 2018, urmând să publicăm la începutul anului județele în care vom poposi. Până atunci, în secțiunea Resurse veți găsi exerciții ce pot fi aplicate la clasă sau în proiecte extra curriculare, pentru toate clasele din ciclul gimnazial. Telefonul mobil este o realitate în viețile elevilor noștri. Astfel că deprinderea unui comportament responsabil și critic de conținuturi online, precum și utilizarea lui ca instrument de învățare sunt elemente care vor responsabiliza elevii în ceea ce privește tehnologia digitală.

Mai mult, activitatea dumneavoastră la clasă, prin propunerea unor exerciții utilizând telefonul mobil sau tableta, poate să capete un plus de atractivitate și poate duce la evitarea plagiatului (exercițiile propuse de noi fiind foarte personale). Pentru toți învățătorii care aleg să aplice exerciții comunitare ample cu sprijinul tehnologiei digitale, noi cei din echipa Techsoup vă stăm la dispoziție pentru a vă sprijini în demersurile dumneavoastră.

Vă invităm deci să vizitați secțiunea Resurse și să ne dați de veste cu privire la cum au decurs exercițiile aplicate de dumneavoastră. Pentru aplicarea a minim două exerciții care să presupună utilizarea tehnologiei digitale și descrierea acestor exerciții în secțiunea Activități (din profilul dumneavoastră), în urma validării exercițiilor de către echipa Îndreptar Digital veți primi adeverință de implicare în program.

Îndreptar Digital în Călărași:

Îndreptar Digital în Prahova:

Îndreptar Digital în Tulcea:

Îndreptar Digital în Ialomița:

Îndreptar Digital în Olt:

Îndreptar Digital în Dâmbovița:

Îndreptar Digital în Dolj:

Îndreptar Digital în Pitești:

Noi “aliați” ai spațiului public în Comuna Brazi, Prahova

Doamna învățătoare Mihaela Govor (Școala Gimnazială Negoiești Comuna Brazi) a încercat la clasă (clasa a IV-a) exercițiul Drumul spre școală. Cu telefonul mobil și atenție la spațiul public, elevii au […]

18 decembrie 2017
Interviu