/ NOUTĂȚI / Ambasadori, Interviu

Sala de-acasă a învățătoarei Alina Buduleanu

Interviu din seria Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă

Alina Buduleanu, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 29, Galați și Ambasador Îndreptar Digital, ne-a invitat în aventura celor 27 de ”astronauți” de clasa a II-a, din Laboratorul elevilor creativi. Vă invităm să cunoașteți experiența lor și modul în care storytellingul și ancorarea într-o realitate înțeleasă de elevi, poate servi drept sprijin emoțional și cognitiv pentru aceștia, în vremuri complicate.

Cum a fost să faceți trecerea de la catedră (și poate uneori online) la lecții exclusiv online? Cum au reacționat elevii (ce le place și ce nu)?

Trecerea „în sine” de la sala de clasă la mediul online a fost destul de simplă pentru că elevii mei dispun de tehnologie și sunt alfabetizați digital. Copiilor le stau alături părinți inimoși, implicați, fără sprijinul cărora lucrul în platformele alese nu ar fi avut eficiența dorită. Celor mici le plac activitățile propuse în Google Classroom, se implică în special în jocuri, adoră momentele de socializare pe WhtasApp și Zoom, însă evită temele ce presupun redactare în Google Docs.

Pentru mine, însă, startul a fost derutant și frustrant. Pe fondul multitudinii de platforme și instrumente de folosit, mi-a luat ceva timp să hotărăsc ce cale să urmez cu elevii mei, astfel încât să am siguranța lucrului bine făcut. Sunt frustrată pentru că nu mai pot controla eficient parcursul de învățare al fiecărui copil în parte și îmi lipsește enorm interacțiunea din clasă.

Ce v-a motivat să continuați lecțiile la distanță?

Am continuat activitățile de sistematizare a achizițiilor pentru a nu interveni uitarea. A continuat socializarea deoarece copiii au nevoie de interacțiune cu ceilalți. A continuat să existe grupul celor 27+1 pentru că și ei, și eu avem nevoie să simțim apartenența.

Ce resurse / instrumente ați folosit și în funcție de ce le-ați ales?

Pentru exersare și sistematizare folosesc Google Classroom și ASQ. Google Classroom îmi permite să încarc multiple activități, teme și jocuri la care au acces toți copiii. ASQ le oferă celor mici șansa să exerseze prin teste online. Pentru socializare și schimb de bune practici între elevi folosesc WhatsApp și Zoom. Pentru creare de jocuri folosesc LearningApps și WordWall.

Ce anume din experiența de până acum v-a ajutat în această perioadă (la nivel de pregătire, dar și de motivație)?

Eu și copiii mei avem un background solid pe platforma eTwinning ce presupune colaborare online în proiecte educaționale. Esențială ne este experiența în utilizarea aplicațiilor prezentate în platforma Îndreptar Digital. Repere importante ne sunt tutorialele realizate de profesioniști inimoși care se gândesc la nevoile noastre din această perioadă: scoalapenet.ro, narada.online, alem.aice.md.

Ce v-a ajutat și ce provocări / probleme au apărut?

Eu și elevii mei suntem un tot. Sentimentul de apartenență la grup ne ajută să mergem mai departe. Faptul că folosim destul de des aplicații online la clasă constituie, de asemenea, un mare plus.

Partea dificilă a venit când a trebuit să aleg din multitudinea de platforme și instrumente doar câteva, pentru că, altfel, aglomerarea ar fi dus la dezordine. În procesul de selecție un rol important l-au avut elevii pentru că, știind specificul și experiența anterioară a grupului, au crescut șansele de a alege bine.

Principala provocare este, în continuare, de a ajunge la absolut toți copiii. Zi de zi îmi sunt alături părinții și doar ei sunt cei care fac lucrurile să se întâmple.

Cum arată o zi de școală zilele acestea (ore, pauze, momente de relaxare)? Care este salutul de dimineață?

De la închiderea școlii până la începerea lucrului propriu-zis au trecut câteva zile, timp în care am căutat, am selectat și am decis care este calea pe care eu și copiii o vom urma în mediul online.

Încă de anul trecut cei 27 ai mei „au aselenizat” și au construit o Bază pe Lună. Această experiență anterioară i-a pregătit emoțional pentru tot ce se întâmplă acum.

La noi, totul a început cu mesajul: „Către toți membrii echipajului, aici Centrul de comandă! Situația este critică.” De aici, nefirescul din jur a devenit firesc pentru „astronauții” mei. Copiii percep astronauții ca pe super eroii obișnuiți cu izolarea în cabine și cu lucrul sub presiune, în medii toxice care presupun echipamente speciale. Copiilor mei le place să se identifice cu astfel de modele.

Săptămâna noastră începe cu materiale noi în Google Classroom: un text suport, aplicații și jocuri pentru comunicare și matematică, activități integrate care contribuie la dezvoltarea noastră personală. Permanent verific produsele activității copiilor și le ofer feedback.

Fiecare copil își structurează ziua de lucru cum dorește. Periodic, copiii transmit pe WhatsApp produse ale activității sau provocări pentru grup. Seara, la 18:00, intrăm live pe Zoom pentru socializare și prezentări ale provocării zilnice: „Mănânc ca un astronaut” (meniul zilnic al unui astronaut); „Mă antrenez ca un astronaut” (un program cu 5 exerciții fizice); „Emoție și echilibru” (3 activități relaxante). Astfel, copiii fac schimb de practici sănătoase care îi ajută să își mențină echilibrul fizic și emoțional.

 Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, 3 avantaje ale predării online? Dar 3 dezavantaje sau lucruri care vă lipsesc?

În această perioadă, nu pun accentul pe transmitere de noi cunoștințe în mediul online pentru că acest proces presupune și ghidaj unu la unu. În mediul online controlul meu este limitat. Sunt o imagine clară sau blurată în spatele ecranului, ajung sau nu spre toți elevii mei. Să fac predare online în această perioadă ar însemna să nu le acord tuturor copiilor mei șanse egale la educație. În schimb, am propus în Google Classroom activități de exersare și fixare a ceea ce copiii știu deja.

Am ales Google Classroom pentru că îmi permite să le propun copiilor activități care îmbină lucrul online cu cel offline. Fiecare își poate alege, în funcție de disponibilitate și de calitatea conexiunii la Internet, ce, cum și cât lucrează. Temele în Google Docs permit corectare și feedback punctual. Jocurile și filmulețele din Classroom încântă copiii și îi ajută să exerseze într-un mod plăcut.

Copiii sunt încântați, participă cu plăcere la provocări, dar le lipsește colaborarea din clasă, le este dor de momentele petrecute împreună, de socializare și de îmbrățișări.

În acest proces, cum ați comunicat părinților pentru a primi sprijinul lor și cum li s-a părut propunerea de a muta lecțiile, pe cât posibil, în online?

La clasele mici, succesul lucrului online depinde enorm de disponibilitatea părinților de a sprijini copiii în demersul lor. Încă din clasa pregătitoare, comunic cu părinții prin e-mail.

Datorită părinților care au înțeles că activitatea copiilor trebuie să continue, aproape toți „astronauții” mei s-au implicat activ în sarcinile primite. Unii copii sunt la bunici, cu acces limitat la Internet. Sunt părinți cu joburi cheie pentru perioada pe care o traversăm, lucrează în flux continuu și nu au când să le ofere copiilor asistență pentru lucrul online. Acești copii lucrează preponderent offline și, când au posibilitatea, socializează cu ceilalți colegi pe grupul WhatsApp.

Ce vă propuneți să faceți în următoarea perioadă?

În următoarea perioadă copiii vor continua cu Google Classroom + ASQ și vor socializa cu ajutorul WhatsApp și Zoom.

Dacă ați avut vreun moment amuzant, distractiv, vreun proiect inedit pe care vreți să îl împărtășiți.

O fetiță le-a arătat colegilor proiectul familiei: o tavă cu arpagic încolțit. Mulți au admirat „puii de ceapă” și presimt că în perioada următoare astronauții vor sădi „pui de plante” și le vor surprinde dezvoltarea cu StopMotion.

Probabil petreceți foarte mult timp online pentru a vă planifica lecțiile și a căuta resurse. Cum aveți grijă să aveți și timp liber pentru dumneavoastră?

Sunt online multe ore pe zi. Îmi este greu să găsesc timp pentru mine, dar același lucru se întâmpla și înainte de izolare. Sunt obișnuită cu ritmul continuu de lucru.

Un gând pentru învățători și profesori.

Dacă uneori simțiți că mergeți pe nisipuri mișcătoare, e în regulă. Și eu mă simt la fel. Dacă nu știți ce platforme și instrumente să alegeți pentru lucrul online, raportați-vă la specificul grupului și nu veți da greș. Copiii și feedback-ul lor vă vor ajuta să rămâneți pe drumul cel bun.

Alte articole

Sala de-acasă a învățătoarei Rodica Dinescu

Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă Rodica Dinescu, învățător la Școala Gimnazială Ion Minulescu Pitești și ambasador Îndreptar Digital, ne aduce experiența din

Tehnologia de la A la (generația) Z

Irina Zamfirescu   Elevii noștri sunt parte din generația digitală, generația Z. O generație conectată permanent, care este la zi cu noile tehnologii de comunicare

Sala de-acasă a învățătoarei Carmen Stanciu

Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă Carmen Stanciu, învățător la Școala Gimnazială Învățător Radu Ion, Vadu Părului, Prahova, și ambasador Îndreptar Digital, ne