/ NOUTĂȚI / Ambasadori, Interviu

Sala de-acasă a învățătoarei Diana Gheorghe

Interviu din seria Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă

Diana Gheorghe, învățătoare la Școala Gimnazială George Emil Palade, Ploiești și ambasador Îndreptar Digital a pus la cale cu și pentru cei 32 de elevi de clasa a IV-a o altfel de Săptămână Altfel în online. Deși folosea tehnologia la clasă, perioada de la suspendarea cursurilor a adus și multă învățare prin descoperire. Vă invităm să aflați chiar din povestea lor.

Cum a fost să faceți trecerea de la catedră (și poate uneori online) la lecții exclusiv online? Cum au reacționat elevii (ce le place și ce nu)?

Încă de când s-a auzit că vom sta acasă am căutat modalități cu care să pot interacționa în continuare cu elevii online. Copiii sunt familiarizați să lucreze cu unele aplicații și doream un instrument cu care să ne putem vedea, auzi, să putem explica și, în același timp, să le vină ușor să se conecteze. Elevii au reacționat foarte bine la propunerea mea de a avea lecții online. Drept pentru care din prima întâlnire online au fost prezenți 25 din totalul de 32 de elevi pe care îi am la clasă.

Ce v-a motivat să continuați lecțiile la distanță?

În primul rând pentru că ne așteaptă o evaluare națională și materie de predat mai este. De asemenea, nu doream să își rupă ritmul învățării. Întotdeauna după o întrerupere trebuie să recapitulezi și apoi să intri în predare.

Ce resurse / instrumente ați folosit și în funcție de ce le-ați ales?

Am folosit mai întâi Padlet pentru ca elevii să posteze temele pe zilele din săptămâna care s-a întrerupt și pentru a câștiga puțin timp să încercăm o platforma sau o aplicație pe care o descoperisem atunci. Mai folosisem acest instrument în proiecte eTwinning cu ei și știau cum să-l folosească. Apoi am folosit ZOOM învățând împreună. Știind că toți elevii au telefoane, iar această aplicație se poate folosi pe acest dispozitiv, am hotărât să o încercăm.

Ce anume din experiența de până acum v-a ajutat în această perioadă (la nivel de pregătire, dar și de motivație)?

Faptul că împreună cu elevii mei folosim diverse aplicații în diferite momente ale lecțiilor, de la orice disciplină, ne-a ajutat în aceste momente.

Ce v-a ajutat și ce provocări / probleme au apărut?

Dintre toți elevii doar 2 nu au reușit până la urmă să se conecteze cu noi din motive tehnice, dar am încercat să țin legătura cu ei prin intermediul părinților și sper că vor rezolva această problemă cât mai curând.

Cum arată o zi de școală zilele acestea (ore, pauze, momente de relaxare)? Care este salutul de dimineață? ?

Săptămâna care începuse am continuat-o cu lecții online, fiind conectați vreo 2 ore până am reușit să intrăm, să ne familiarizăm cu aplicația și să lucrăm ceva, având și o pauză de 10 minute. Următoarea săptămână s-a hotărât la nivel de școală să avem săptămâna ,,Școala Altfel” online, cu teme comune pentru toți elevii școlii, dar sarcini diferite în funcție de particularitățile de vârstă. Toate activitățile noastre se regăsesc într-un jurnal al săptămânii în Padlet. Am avut doar 2 întâlniri online, la începutul săptămânii pentru a le explica ce sarcini vor avea și la sfârșitul săptămânii pentru impresii și recomandări asupra următoarei întâlniri online. (stabilirea orei de de comun acord cu elevii).

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, 3 avantaje ale predării online? Dar 3 dezavantaje sau lucruri care vă lipsesc?

În ceea ce privește avantajele aș menționa învățarea în ritm propriu, se pot revedea lecțiile de câte ori se dorește, dacă se înregistrează întâlnirea sau linkurile trimise ce vin în sprijinul lecției și poate fi un avantaj pentru elevii timizi simțindu-se mai confortabil în mediul familial.

Desigur sunt și dezavantaje. În special socializarea are de suferit. Faptul că depindem de conectarea la internet și experiența redusă în folosirea instrumentelor exclusiv online.

În acest proces, cum ați comunicat părinților pentru a primi sprijinul lor și cum li s-a părut propunerea de a muta lecțiile, pe cât posibil, în online?

Avem un grup pe Facebook unde comunicăm de câte ori este nevoie, ascultăm păreri, idei, iar această propunere de a muta lecțiile online, atât cât se poate, a fost acceptată foarte bine de către părinți.

Cum țineți legătura cu cei care nu au acces la tehnologie? (dacă este cazul)

Cu cei doi elevi care nu au accesat comunicările noastre online am ținut legătura prin intermediul părinților și sperăm să își rezolve problemele tehnice cât mai curând.

Ce vă propuneți să faceți în următoarea perioadă?

Îmi propun să țin în continuare lecții online prin intermediul aplicației ZOOM, dar să încercăm și Google Classroom.

Dacă ați avut vreun moment amuzant, distractiv, vreun proiect inedit pe care vreți să îl împărtășiți.

Într-una din zilele săptămânii Școala Altfel, copiii au avut de preparat Prăjitura Fericirii. Tuturor celor care au încercat-o le-a ieșit. Doar unui copil nu și, deși el a postat un comentariu amuzant referitor la prăjitura sa, ceilalți l-au încurajat să o mai încerce ținând cont de unele indicații de-ale lor, pe care le-au constatat atunci când au preparat-o.

Prăjitura fericirii – rețetă (aparține unei eleve de gimn   aziu din școala Dianei).

Ingrediente: 65 gr. zahăr, 65 gr. făină, 3 linguri cacao, 3 linguri lapte, 1 vârf de praf de copt, 1 ou

Preparare: se amestecă ingredientele, compoziția se pune într-o cană și apoi la cuptorul cu microunde (200 grade C) timp de 2 minute.

Probabil petreceți foarte mult timp online pentru a vă planifica lecțiile și a căuta resurse. Cum aveți grijă să aveți și timp liber pentru dumneavoastră?

Reușesc să îmi organizez timpul ca și până acum.

Un gând pentru învățători și profesori.

Să fim optimiști că totul va fi bine, copiii au nevoie de noi, dar în același timp să ne gândim și la noi, la familiile noastre.

Alte articole

Nominalizare Inovatori în educație

Asociația Techsoup și programul Îndreptar Digital au fost nominalizate de editura educațională Twinkl în campania Inovatori în educație, prilejuită de Ziua Internațională a Educației UNESCO.

Sala de-acasă a învățătoarei Rodica Dinescu

Povești ale Ambasadorilor Îndreptar Digital în sala de-acasă Rodica Dinescu, învățător la Școala Gimnazială Ion Minulescu Pitești și ambasador Îndreptar Digital, ne aduce experiența din